18 martie 2010

Profesorii fac greva generala de o zi, in 22 aprilie

elevi
Cadrele didactice vor face greva generala de o zi, in 22 aprilie, incepand de luni nu vor mai trece in catalog notele si calificativele elevilor, iar in 25 martie, in toate scolile nu vor fi tinute orele, pentru a se dezbate proiectul Legii educatiei.

Anuntul a fost facut joi de liderul "Spiru Haret", Marius Nistor, care a spus ca si examenele nationale vor fi boicotate.

In 25 martie, sindicalistii din invatamant vor organiza un miting in Piata Victoriei, urmat de un mars de protest care se va incheia la Ministerul Educatiei, concomitent cu un pichet la Ministerul Muncii.

Tot in 25 martie vor fi suspendate cursurile in toate scolile, pentru a fi organizate dezbateri pe proiectul Legii educatiei, sindicalistii reclamand ca acesta nu a fost trimis cadrelor didactice pentru a fi analizat. In 14 aprilie, Birourile executive ale federatiilor din invatamant vor analiza concluziile stranse in urma dezbaterii pe proiectul Legii educatiei si vor face un material pe care il vor trimite in Parlament.

Sindicalistii ameninta ca daca in urma acestor actiuni de protest nu vor fi gasite solutii pertinente pentru problemele pe care le ridica angajatii din educatie, la inceputul lunii iunie ar putea fi declansata greva generala pe termen nelimitat, care va duce la neincheierea situatiei scolare, deci la blocarea anul scolar.

Sindicalistii din educatie au mai decis organizarea unor delegatii din partea celor patru federatii care sa inainteze memorii Parlamentului European si care sa se intalneasca cu comisarii europeni pe educatie si justitie pentru a le prezenta situatia invatamantului romanesc si modul in care sunt incalcate drepturile angajatilor din domeniu.

Sursa : StirileProTv.ro

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

Cum ti s-a parut?

 

Dark Night Template by Totul despre Blogger